Biroul Parlamentului European, Reprezentanţa Comisiei Europene şi Institutul European din România vor organiza, în data de 18 noiembrie 2022, între orele 11:00 – 13:30 (ora României), o dezbatere intitulată „Conferinţa privind viitorul Europei. Paşii de urmat”.
Evenimentul se va bucura de participarea membrilor Parlamentului European, reprezentanţilor autorităţilor naţionale şi societăţii civile, a mediului academic, precum şi a ambasadorilor statelor care deţin şi vor deţine în viitorul apropiat preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Dorim, prin această dezbatere, să contribuim la creşterea gradului de conştientizare în rândul părţilor interesate, dar şi a publicului larg, cu privire la rezultatele Conferinţei privind viitorul Europei şi la paşii de urmat în vederea transpunerii în practică a celor mai importante propuneri de reformă a Uniunii Europene.
Agenda dezbaterii
11:00 - 11:15 Cuvânt de deschidere din partea organizatorilor
• Mădălina Beatrice MIHALACHE, șefa Biroului Parlamentului European în România
• Mara ROMAN, șef-adjunct al Reprezentanţei Comisiei Europene în România
11:15 - 12:15 Intervenţii din partea vorbitorilor principali
• Luminiţa Teodora ODOBESCU, consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială
• Mihaela ŞTEFAN-SIMION, director general, Departamentul Uniunea Europeană, Ministerul Afacerilor Externe
• Victor NEGRESCU, membru al Parlamentului European, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților
• Alin MITUŢA, membru al Parlamentului European, Grupul Renew Europe
• Ovidiu NAHOI, editorialist, Dilema Veche
• Eliza VAŞ, expert, serviciul „Studii Europene”, Institutul European din România
12:15 - 13:15 Dezbatere
Conferinţa privind viitorul Europei, cel mai mare exerciţiu de democraţie participativă din istoria continentului, şi-a încheiat lucrările în luna mai a acestui an. Concluziile conferinţei, însumând 49 de propuneri principale şi 326 de măsuri specifice, se regăsesc acum pe agendele Parlamentului, Comisiei şi Consiliului în vederea punerii lor în practică.
Cetăţenii s-au exprimat fără echivoc în favoarea unei reforme instituţionale profunde, care să permită Uniunii Europene să răspundă în mod adecvat provocărilor viitorului. În viziunea participanţilor la conferinţă, deciziile în Consiliu ar trebui luate prin majoritate calificată, pentru a asigura cu celeritate un răspuns legislativ dacă este necesar; cetăţenii au cerut mai multe competenţe în domenii precum sănătatea sau afacerile externe, precum şi întărirea fundamentului democratic al Uniunii, de exemplu prin liste transnaționale in alegerile pentru Parlamentul European, votul electronic, armonizarea legislaţiei electorale, dreptul de iniţiativă legislativă al PE şi posibilitatea organizării referendumurilor la nivelul Uniunii, acestea fiind doar câteva din posibilele reforme discutate de către participanţii la conferinţă.
Viitorul Uniunii Europene presupune, în viziunea cetățenilor români participanţi la conferinţă, dezvoltarea rezilienței multisectoriale: în vecinătatea UE, în privința sistemelor digitale și cibernetice, a sistemelor de sănătate și educație, a agriculturii și lanțurilor de producție, a securității și pieței interne, împreună cu întărirea libertăților fundamentale. În ton cu dezbaterile din celelalte state membre, discuţiile din România au pus de asemenea accentul pe transformările și reformele indispensabile pentru ca Uniunea Europeană să poată face faţă riscurilor care se prefigurează.
Vă invităm, aşadar, la o dezbatere asupra marilor concluzii ale Conferinţei privind viitorul Europei, precum şi asupra raportului care sintetizează opiniile participanţilor din România.
13:15 - 13:30 Concluzii